Mă întorc în România

O frază pe care nu credeam că o voi spune vreodată, odată ce am emigrat, am luat un job la sediul central al companiei din Marea Britanie și mi-am triplat veniturile. “Mă întorc în România” nu era o propoziție pe care să o mai folosesc în viața mea… sau?

Image

Rareori ne dăm seama ce neștiutori suntem atunci când suntem foarte siguri de ceva. Avem tendința, prostul obicei și mândria adânc înrădăcinată, să credem că avem dreptate. Și deși știu rațional din #SistemulSemințelor că toată lumea are dreptate, îmi este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să opresc emoția care mă forțează să fiu sigură că am dreptate.

Credeam că am dreptate când gândeam că nu mă mai întorc în România. Că nu am de ce. Nu am soț, nu am copii, sunt liberă să trăiesc oriunde vreau. Sau…?

Sau prietenii pe care îi iubești ca pe familia ta apropiată sunt ceva de neînlocuit oriunde ai trăi? Sau locurile în care te-ai obișnuit să te simți bine, locurile în care te simți ca acasă, sunt aceste locuri peste tot în lume? Vin aceste locuri de la ele însele, așa cum se spune în Sistemul Semințelor (vine Pixul de la Pix?), sau vin aceste locuri din emoțiile pozitive pe care le simți alături de persoanele dragi cu care împărtășești acele momente care vor deveni amintiri plăcute în memoria ta? 

Cred că suntem de acord dacă spun că atât locurile, cât și persoanele din jurul meu vin de la mine însămi, din emoțiile pe care le simt față de evenimentele care se întâmplă în jurul meu și atitudinea pe care o am în momente de succes și în alte momente pe care unii le-ar putea considera un failure, un insucces, dacă nu chiar o ”înfrângere”.

Eu consideram că a mă întoarce în România este un failure, un insucces și chiar o înfrângere. Pentru că eu consideram de asemenea (și poate că încă mai consider) că viața este o luptă, că viața este grea. Sunt două lucruri pe care le-am învățat în adolescență și pe care mi le-am dovedit ca fiind adevăruri absolute prin exemple concrete: îți moare mama, îți moare bunica – mama care te-a crescut, îți moare bunicul – un om extraordinar care te-a crescut, frati-tu este bolnav de ani de zile și trăiești cu permanenta frică că mergi și la el la înmormântare în curând. 

Viața e grea și viața e o luptă. O luptă de supraviețuire după trauma spectatorului în fața desfășurării vieții până la capăt. 

Și după ce treci prin asta o dată la 17 ani, a doua oară la 21 și încă o dată la 24 sau 25, pentru ce mai trăiești? Care este acel compelling future (despre care vorbește Tony Robbins) care să te scoale din pat dimineața?

După 2 ani jumate în Marea Britanie, din care aproape 1 an în lockdown, într-un orășel mic cât un cartier mare din București, mi-am pierdut compelling future. După mii de ture în jurul centrului vechi și a parcului central, tură completă pe care o făceam în maxim 45 de minute, după aproape un an de lipsă de relaționare cu oameni în 3D, mi-am pierdut compelling future care să mă ridice din pat dimineața. 

Și datorită Sistemului Semințelor, deși mi-a fost greu, deși nu mai aveam niciun chef și nicio putere, nicio răbdare pentru nimic și nimeni, am continuat să “plantez”, cum se spune în Sistemul Semințelor pentru a face fapte bune pentru alții. Am plantat muncă de echipă, am plantat un job bun, am plantat un șef empatic și competent, am plantat meditație și yoga la locul de muncă, am plantat libertate și autonomie ca subaltern sau angajat, am plantat încredere și recunoaștere publică a realizărilor profesionale. Bineînțeles că am continuat să plantez bani (în neștire, ar spune unii), cu bucuria găsirii unei noi jucării care pare ca funcționează de fiecare dată: se întâmplă ca… cumva… cu cât dai mai mulți bani altora, cu atât începi să primești din ce în ce mai mulți bani și apar oportunități noi pentru a-ți crește veniturile lunare sau anuale. Jucăria este #Cei4Pași din Sistemul Semințelor. Am ajuns la 12.5% donații lunare și în 2 ani jumate de când am plecat din România, mi-am crescut de 10 ori câștigul pe care îl fac pe zi de muncă, cu noua mea companie de training. 

Și asta nu e tot: am primit o ofertă de job la întoarcerea în România, la un nivel salarial dublu față de cel de pe care am plecat din România cu mai puțin de 3 ani în urmă. 

Poveștile mele personale de succes financiar în aplicarea Sistemului Semințelor, cu care eu mi-am dovedit personal că acest sistem funcționează de fiecare dată sunt: 

  1. Triplarea salariului în cadrul aceluiași angajator, în 8 luni, cu donații lunare de aproximativ 7%
  2. Creșterea de 10 ori a câștigului zilnic pe zi muncită în 2 ani jumătate, cu donații lunare de aproximativ 12.5%
  3. Dublarea salariului în România, în mai puțin de 3 ani, cu donații lunare crescânde de peste 4 ani.

Dar dacă îți măsori succesul doar din punct de vedere a succesului financiar, per total s-ar putea să dai pe minus. 

Pe minus am dat eu în Marea Britanie. Pentru că viața este mult mai mult decât banii pe care îi faci, jobul pe care îl ai și țara în care locuiești. Pentru că am descoperit prin experiență că într-adevăr, prietenii mei sunt foarte importanți în viața mea pentru calitatea timpului pe care îl petrec pe acest Pământ, cultura din care fac parte mi se potrivește mult mai bine decât cultura britanică, care, din motive subiective și semințe negative, nu mi-a plăcut niciodată și nici nu i-am găsit calități suplimentare în timpul petrecut acolo. Viața este mult mai mult decât ce credeam eu. Și sunt sigură că viața este mult mai mult și decât ceea ce cred eu acum. 

Mă întorc în România. Este de fapt o frază care poate să reprezinte un eșec sau poate să fie o propoziție care să creeze multă bucurie. ”Mă întorc în România” este o frază care are potențialul să fie ori una, ori alta. ”Mă întorc în România” este o propoziție căreia eu îi dau sens și emoție prin faptele bune sau mai puțin bune pe care le fac celorlalți în fiecare zi. 

Iar în acest moment, ”Mă întorc în România” s-a transformat din frica și rușinea unui potențial eșec sau înfrângere, în bucuria și relaxarea alături de oameni pe care îi iubesc ca pe membrii familiei mele alese pe sprânceană. 

Photo by George on Unsplash